Ziua operațiior în Frankfurt

              Și iată și ziua cea mare...emoții foarte mari și o lume necunoscută. Ne-am trezit devreme fiindcă Nicole a fost programată la 6.45 pentru niște noi investigații înainte de a fi operată. Eu sunt foarte emotivă și toată noaptea am stat și m-am frământat ce se va întâmpla, cum va suporta fetița mea, aceste intervenții, cum se va simți după operațiile suferite? niciodată nu am mai trecut prin aceste stări și m-a cuprins teama. Dar Domnul m-a călăuzit și încet încet lucrurile au început să evolueze.

            Asistentele de pe secție au fost extrem de amabile, s-au străduit ca Nicole să nu fie agitată, ea defapt nici nu a știut ce va urma. Ne-au condus la salon, unde ne-am schimbat repede în pijamale, a fost suspect pentru Nicole de ce anume a trebuit să se îmbrace în pijamale, dar când a văzut că și mami s-a îmbrăcat s-a liniștit. Apoi ne-au chemat în cabinet,unde eu a trebuit să semnez câteva formulare, apoi i-au dat fetei un siropel aromat, care a amețit-o puțin și au dus-o la sala de operație. Mi-au permis să merg cu ea până la intrarea în sală, acolo mi-au spus că mă vor anunța cănd se va termina operația, așa că eu m-am retras în salonul nostru și am așteptat cu sufletul la gură, să iasă Nicole din operație. A durat operația 2 ore și 40 de minute, timp în care eu eram neliniștită dar aveam încredere că Domnul va avea grijă de fetița mea și de echipa de medici.

După ce s-a terminat operația, Nicole a fost dusă la terapia intensivă unde a stat 30 de minute, eu când am fost anunțată, deja era trează și foarte buimacă. Nici nu a putut vorbi la început, apoi încet încet scotea câteva cuvinte dar nu o înțelegeam, cănd și-a mai revenit, a încercat să se ridice, dar fiind amețită nu a reușit.

  A început să aibă dureri și a realizat că este bandajată. Nu i-a plăcut că avea branulă în mânuță, a vrut să și-o scoată, dar au pus fașă peste branulă și a fost ok. Apoi a început să își atingă ochii, unul era bandajat celălalt nu. Eu când am văzut-o că nu este bandajată la ochiul stâng, m-am speriat, fiindcă noi știam că va fi operată simultan, apoi ne-au explicat medicii că nu s-a putut opera în acelaș timp fiindcă a fost mai greu de extras cristalinul, decât s-a așteptat profesorul. Și ne-au fixat o nouă dată, 16.07.2012.

Nicole după operație a avut dureri destul de mari, a primit doar o singură dată ceva medicament pentru durere și de două ori a primit supozitor, am rămas surprinsă să constat că la ei nu se dau analgezice doar în situații extreme.

Am fost impersionată de curățenia din spital, de felul cum se servea masa, aveau niște tăvi  cu capac special compartimentate în care se servea măncarea, care a fost extrem de bună și bogată.

Fiind vorba de spital de stat condițiile au fost foarte bune, și asistenții au fost foarte atenți cu pacienții, un lucru demn de apreciat.

 

Băile sunt dotatate cu două sisteme de alarmă și un lucru extrem de important atăt în baie cât și în saloanele paciențiilor sunt dozatoare de soluții dezinfectante, cu care pacientul și medicul trebuie să se deie foarte des.

În baie chiar era un ghid care arăta cum se folosește soluția dezinfectantă, te spălai pe mâini, te uscai cu prosoape de hârtie iar apoi te dezinfectai cu aceea soluție.

  Cred eu  că ar fi benefic și pentru noi, mai ales în spitale să existe aceste dezinfectante, pentru a preveni îmbolnăvirile.

Mi-aș dori să nu vă fi plictisit cu atâtea impresii, am vrut să vă descriu în căteva cuvinte ce înseamnă un spital de stat din altă țară. Sper ca a două operație să decurgă bine și să ne auzim în curând.

Cu drag, mama lui Nicole